Ce Credem?

Credem In:

Credem că Sfânta Scriptură, Vechiul și Noul Testament, este inspirată în totalitate, infailibilă, este autoritatea supremă pentru credința și viața credincioșilor.

Credem în Dumnezeu Tatăl care naște pe Dumnezeu Fiul și din care purcede Dumnezeu Duhul Sfânt.

Dumnezeu Tatăl atotțiitorul este creatorul tuturor celor văzute și nevăzute.

Credem în existența unui singur Dumnezeu etern care ființează în trei persoane egale și consubstanțiale: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

Credem în Domnul Isus Cristos, fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, prin care au fost create toate lucrurile.

El și-a asumat umanitatea prin nașterea din Duhul Sfânt și din fecioara Maria, a trăit printre noi o viață fără păcat, a răscumpărat omenirea prin moartea Sa ispășitoare pe cruce, a înviat a treia zi în conformitate cu scripturile, S-a înălțat la cer și va reveni în glorie ca să judece viii și morții, a cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Credem în Duhul Sfânt, care din Tatăl purcede, Dătătorul vieții, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este vrednic de închinarea noastră.

El convinge lumea în ce privește păcatul, judecata și neprihănirea. Prin El, omul este născut din nou, unit cu Cristos și integrat în trupul lui Cristos care este biserica.

Noi credem că, caracterul primează înaintea carismei.

Noi credem și în umplerea cu Duhul Sfânt pentru împutenicirea cu daruri spirituale a cărei continuitate este neîntreruptă de-a lungul istoriei.

Credem că omul a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu în vederea unei relații personale și împlinirea voii Sale.

Ajuns în neascultare, omul a fost despărțit de Creatorul Său și a ajuns într-o stare de păcat pe care a transmis-o tuturor descendenților săi.

Prin unicul sacrificiu, necesar și suficient, moartea ispășitoare a lui Cristos pe cruce urmată de învierea Sa, omul este răscumpărat din starea de moarte și păcat. Datoria fiecărui om este să primească prin credință acest dar pentru a putea fi mântuit.

Credem că realitatea Împărăției lui Dumnezeu reprezintă domnia lui Cristos peste toate circumstanțele și aspectele vieții credinciosului.

Toți cei ce au răspuns lucrării Duhului Sfânt și au fost născuți din nou formează Biserica lui Isus Cristos. Scopul ei este glorificarea lui Dumnezeu prin închinare, formare spirituală a credincioșilor și evanghelizarea lumii.

Expresia vizibilă a trupului lui Cristos în lume este biserica locală.

Credem că botezul în apă trebuie administrat credincioșilor cu capacitate de discernământ în Numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt.

El este expresia identificării cu moartea, îngroparea și învierea lui Isus Cristos și reprezintă mărturia publică a realității nașterii din nou.

Credem că Cina Domnului a fost instituită de Isus Cristos ca act al proclamării morții Sale și a beneficiilor ce rezultă din aceasta.

Cina Domnului este o mărturie a unității noastre cu El și cu ceilalți credincioși.

Credem în cununie ca sacrament prin consacrare, pentru constituirea unei noi familii, alcătuită dintr-un bărbat, născut bărbat și o femeie, născută femeie, mire și mireasă, purtători egali ai chipului lui Dumnezeu; oglindirea tainei comuniunii Sfintei Treimi și a metaforei nunții Mielului

Practica zeciuielii, nu a fost doar pentru Vechiul Testament, ci se practică și în Noul Testament.

Credem în revenirea în glorie și putere a lui Isus Cristos.

În ziua Domnului El va judeca viii și morții, pe fiecare după faptele pe care le-a făcut pe când trăia în trup. Cei drepți vor moștenii viața eternă, iar cei nedrepți vor primi pedeapsa eternă

împreună cu diavolul și îngerii săi.

Singura autoritate recunoscută in formularea crezului credinței creștine este formularea de la Conciliului Ecumenic de la Niceea din anul 325 și revizuirea lui în anul 381 la Conciliul de la Constantinopol.

Cred într-unul Dumnezeu Tatăl atotţiitorul,Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute si nevăzute. Și într-unul Domn Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul născut care din Tatăl S-a născut mai

înainte de toţi vecii: Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut iar nu făcut, Cel de-o fiinţă cu Tatăl prin care toate s-au făcut; care, pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire s-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfant și din fecioara Maria și S-a făcut om; și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat, și a înviat a treia zi, după Scripturi, și S-a înălţat la ceruri și șade la dreapta Tatălui; și iarăsi va să vină cu mărire să judece viii și morţii a cărui Împăraţie nu va avea sfârșit: și întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul care de la Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl si cu Fiul este închinat si mărit. Care a grăit prin prooroci; Întru-una sfântă, sobornicească și apostolească Biserică; mărturisesc un botez, spre iertarea păcatelor; Aștept învierea morţilor; și viaţa veacului ce va să vie. Amin.